JURNAL DE WEB

 Life

18 iulie 2006, 09:00pm

Tocmai am urmărit un film deosebit, Eight Below, unul din filmele produse de Disney (cine altcineva?) care te fac să îţi dai seama că viaţa, în esenţa ei, înseamnă preţuirea celor care îţi sunt şi celor câte ţi-au fost mereu aproape. Pentru mine, un iubitor al caninilor, filmul a avut un impact deosebit. Vi-l recomand cu multă căldură.

Comentariu de: Petryk van Shoota

Thursday 20th of July 2006 03:19:27 PM

Motto: "A te droga nu e un pacat, atata timp cat o faci cu iubire!"

Intuneric , clopotele unei biserici se aud batand a moarte, undeva in noapte, pierzandu-se in neant. In camera luminata de cateva lumanari negre, insangerate, se afla doar doua suflete, EL si EA.
EL este un tanar palid cu parul de culoarea abanosului si cu niste trasaturi ale chipului foarte ascutite. Are o privire lipsita de viata, goala, privind undeva in intuneric, in necunoscut. Pe fata lui se observa ceva, este suferinta, suferinta provovata de iubire. Lacrimi ii curg incet pe fata-i intristata. In cautatura lui se citeste iubirea, cea mai crunta iubire din cate s-au cunoscut vreodata, cea mai patimasa dragoste de la crearea omului ... si totusi ...
EA este o fata aflata in pragul feminitatii, tanara, aproape o copila, inocenta, imbujorata, cu o privire ce ii tradeaza mereu sentimentele, este o persoana atat de neobisnuita ... de o frumusete iesita din comun, o frumusete suspecta, ciudata, cum rar i se intampla unui om sa intalneasca in viata ... O FRUMUSETE ... DIABOLICA.
El se apropie de ea, este evitat, incearca sa o sarute, iarasi evitat. Incearca sa ii opreasca suvoiul de lacrimi ce se preling pe obrajii ei, nu reuseste, durerea ei este prea mare pentru a putea fi ucisa de el durerea ei nu poate fi ucisa, ASTA SIMTE EA ... dar el stie ca o poate face fericita ... ar face orice i-ar cere ea ... AR MURI PENTRU EA.
El ii sopteste ceva la ureche, in ochii lui se vede speranta, iar in ochii ei se aprinde o licarire de fericire, o licarire ce seamana cu luceafarul ce dispare dimineata, este SPERANTA ... a reusit, el a reusit sa-i trezeasca speranta.
Deodata ea intoarce privirea catre el, zambeste, el reuseste sa-i fire un sarut, mai vrea, ea se apropie de el, usor, cu pasii unei pisici, incepe sa-l sarute, dar nu este un sarut normal plin de pasiune, este unul ce izvoraste din cele mai adanci simtiri ale sufletului omenesc, un sarut ce izvoraste din iubire, iubire ce poate sparge orice granite, ar putea dstruge chiar si portile iadului, O IUBIRE MACABRA.
Deodata, o adiere de vant stinge lumanarile din incapere, in intunericul malefic ce s-a lasat, ei se iubesc, fara ca nimic din afara iubirii lor sa-i poata atinge.
Se aud voci in camera, sunt doar vocile lor, insemnate cu durere, durerea placerii, durerea fericirii, durerea iubirii, frica de toti cei ce vor sa-I desparta, si mai ales CURAJUL de a-i infrunta pe toti cei ce vor avea nesabuinta de a incerca sa le distruga dragostea.
El murmura ceva, este un juramant, un juramant pecetluit cu sangele lui:
- JUR CA TE VOI IUBI O ETERNITATE ... JUR!!! Mana-i insangerata prinde mana ei si o strange, nu vrea sa-i dea drumul, este inspaimantat de tot ceea ce ar putea sa se intample daca ii da drumul ... O iubeste, si simte ca este iubit.
Sangele lor se amesteca, iubirea lor are sangele ca pecete, acum nimic nu le mai poate distruge dragostea.
Ei satu imbratisati, murmurandu-si soapte de iubire. El si-a vandut sufletul, dar nu Diavolului si nici lui Dumnezeu, ci fetei pe care o iubeste, cea care este alaturi de el, si spera ca va fi mereu.
In camera intunecata domneste o tacere profunda, doar o inima se aude batand, este inima lui. Deodata aceasta tacere funerara este imprastiata de urletul unui lup ce urla la luna, este luna plina, el se gandeste ca ar putea fi un varcolac, zambeste spunandu-si ca asa ceva nu exista.
Intunericul camerei este spulberat de o lumina, este o lumanare aprinsa de ea, la lumina difuza ce se raspandeste in incapere el observa ca cea pe care el o iubeste are buzele insangerate ... simte o durere seaca in zona gatului ... duce mana intr-acolo ... apoi si-o priveste ... SANGE.
Soarele isi arata primele raze, dimineata a imprastiat intunericul mortuar al noptii. In camera se observa cateva mici pete de o culoare rosiatica, este chiar pecetea iubirii lor.
El sta alaturi de ea, o saruta, ea zambeste, e fericita. A reusit s-o cucereasca, a reusit s-o faca fericita. Asta e tot ceea ce si-a dorit .. s-o faca fericita
... cu orice pret.
DAR TOTUL ESTE DOAR O DORINTA.

Comentariu de: Petryk van Shoota

Thursday 20th of July 2006 03:34:02 PM

La inceput cand te nasti, esti de abia o fiinta fragila si dragalasa care primeste dragoste si multa atentie. Apoi, incepi sa cresti, sa faci primii pasi, sa rostesti primele cuvinte. Brusc lumea ta incepe sa se contureze, sa prinda o culoare stralucitoare si singurul lucru care te face fericit este joaca. Intr-un final te izbesti din senin de o senzatie noua, ciudata dar care te face sa plutesti si sa tremuri: Dragostea! Esti inca un copil si nu pricepi intelesul ei, iei totul ca pe o joaca. Prima ta iubire, pe care ai intalnit-o atunci cand nu puteai sa-i intelegi adevaratul sens, care ti se parea o mare tampenie s-a transformat in ceva foarte puternic. Acum, la varsta asta, realizezi deja ca iubesti, iubesti cu toata fiinta ta o persoana care nu te interesa cu nimica si totusi treptat tampenia si joaca s-au transformat in dragoste pura si nevinovata. Iubesc aceea fiinta mai presus de orice. Zambetul acela cald, pe care mi l-ai daruit pentru prima data m-a facut sa vad dincolo de aparente si fara sa vreau, am inceput sa-l descopar asa cum este. M-a facut sa-l iubesc si de aceea uneori simt ca este numai vina lui, pentru ca m-a facut sa sper, sa visez, sa ies din cochilia mea... m-a facut sa vreau sa traiesc. M-am schimbat asa de mult dar nu asta regret. Regret ca nu i-am spus ca o iubesc atunci cand aerul meu devenise ea, regret amarnic ca am facut-o sa sufere dar atunci eram inca orb, eram inca un copil. Acum stiu ca singurul adevar este acela ca o iubesc in continuare, desi sentimentul acela de bucurie a disparut de mult. Este ceva presarat de foarte multa suferinta. Ciudat cum joaca s-a transformat in dragoste adevarata desi cum poti sa spui ca iubesti cand nu ai curaj sa infrunti totul, sa-ti infrunti temerile si nesiguranta? Poate ca eu nu iubesc... sau poate nu stiu cum sa iubesc.
Dragostea nu inseamna doar cuvinte, regrete,lacrimi, ci FAPTE !
Iti cer iertare draga mea pentru ca nu sunt in stare sa te iubesc asa cum meriti. Chiar daca tu crezi ca te urasc si te dispretuiesc, sa stii ca zi de zi esti in gandurile mele, in visele si cuvintele mele!
As vrea sa am curaj... as vrea sa am curaj... hmmm :
Te iubesc!

Comentariu de: Petryk van Shoota

Thursday 20th of July 2006 03:42:15 PM

Zbucium sufletesc...

E noapte, o noapte trista dar frumoasa si luna si-a facut aparitia pe cer. Doamne ce luna! Ma-nvaluie cu frumusetea ei, ma poarta pe taramuri necunoscute, imi ghideaza pasii… E langa mine, ii simt caldura patrunzatoare, ii simt tristetea, ii simt singuratatea… As vrea sa o ating dar nu pot, e acolo sus condamnata la viata printre stele. Atmosfera ma face sa visez cu ochii deschisi dar aerul rece al noptii ce patrunde incetul cu incetul in corpul meu ma trezeste la realitate… Ma simt „gol”, pustiit si ratacit pe caile moarte si sumbre ale vietii. Sunt singur, nimeni nu ma intelege, nu ma sprijina…Privesc la luna si cred ca doar ea ma intelege si ma poarta pe taramuri de basm. Inchid ochii, simt cum o lacrima imi curge pe obraz si ca o picatura de sange se pierde in ingenuncherea inimii mele. Cu siguranta nu e singura, sunt convins ca vor urma si altele... O Doamne, daca as putea sa transform lacrimile in cuvinte, oare ce ar putea rosti? Daca sunetele infundate ale inimii s-ar putea preface in curcubeu, oare ce culori ar putea iradia? Nu stiu, si cu siguranta nu voi afla niciodata… Cine oare ar putea avea raspunsurile lacrimilor mele triste, cine ar avea curajul sa dea un sens, o interpretare suferintelor si zbuciumului meu sufletesc? Cred ca nimeni, nici macar eu… Plang de singuratate, plang pentru ca mi-e dor sa fiu fericit, plang ca nu mai simt nimic decat gol… In amintiri e singurul loc unde mai simt ceva. In prezent nu simt nimic decat durere si un mare gol lasat de prea multa suferintza…

Comentariu de: Petryk van Shoota

Thursday 20th of July 2006 03:45:57 PM

Daca pleci

Daca pleci, iei cu tine sufletul meu, iar timpul nu va mai face clepsidrele sa stea in loc. Cascade de vise se vor narui peste noapte, iluzii pierdute in mari de minciuna, suflet mistuit de focul iubirii.
Daca pleci, intregul nostru univers cladit in doi se va prabusi, iar eu ma voi prabusi odata cu el. Inima mea va fi strapunsa ca de fulgerul ce strabate cerul, impartindu-se in mii si mii de particule. Daca pleci, si viata mea va pleca odata cu tine, dar singurul lucru pe care il stiu e ca te voi pastra in farame de amintiri.
Daca pleci, timpul meu se va opri pentru totdeauna, si doar chipul tau ma va face sa mai traiesc, pentru ca nu-l voi uita niciodata. Ca o pasare voi zbura catre infinitul necunoscutului, sperand ca te voi regasi intr-o buna zi. Cerurile vor simti durerea mea ca un ecou, iar singurul care ma va auzi cu adevarat va fi Dumnezeu. Ca o adiere de vant El va trece pe langa mine si-mi voi da seama ca El exista cu adevarat, in mine, caci El e parte din mine, din sufletul meu, din viata mea, si doar El ma va face sa cred ca speranta nu moare niciodata.
Daca pleci, nu voi mai crede ca exist cu adevarat, caci tu mi-ai aratat ca acel chip din oglinda este real, si ca ceea ce se reflecta acolo era lucrul cel mai frumos din lume. Tu mi-ai aratat ca cerul poate fi mereu senin, ca florile nu se vor ofili niciodata, tu mi-ai aratat ca orice loc intunecat poate fi luminat cu raze de iubire, de pasiune, de speranta.
Bucuria fiecarui moment, placerea diminetilor senine, speranta unei farame de iubire.

Comentariu de: Petryk van Shoota

Saturday 22nd of July 2006 04:19:56 PM

* se poriveste de minune la capitolul "life"


Scrisoare către fiul meu
de
Cristian Tudor POPESCU



„Aveţi o ziaristă de c...t, ar trebui să o daţi afară. Vă daţi seama că nu a fost singura ce ştia de această întâmplare cu subiectele, alţii au preferat să fie domni şi doamne şi să închidă ochii şi să nu distrugă viaţa la zeci de mii de tineri” (Paul Daniel) „Sunteţi româncă? Aţi distrus mii de suflete azi... Ruşine să vă fie!!!” (Andreea) „Doamna Melania, să nu vă mire dak o să vă întâlniţi cu un elev şi acesta o să vă scuipe în faţă” (un elev revoltat) „Eşti o căţea care vrea rău tuturor elevilor” (Laura) „Fă, dak te prind pe stradă să moară familia mea de nu te omor cu mâna mea” (Cata) „Mai mult rău a-ţi (sic!) făcut! Ruşine!” (Adina). Sunt doar câteva din postările pe site-ul Gândul apărute în urma acţiunii jurnalistei Melania Vergu de deconspirare a ceea ce o grămadă de oameni, elevi, profesori şi părinţi, ştiau foarte bine: că subiectele de la bac sunt de vânzare pe stradă. Mulţi dintre cei care o blesteamă pe ziaristă şi strigă că trebuie „aranjată” (i se dau adresa şi nr. de telefon pe net) sunt elevi. Ieri la Colegiul Naţional Tudor Vianu, liceeni, mândria ţării, au aruncat cu o sticlă de suc după un alt reporter al Gândului, l-au huiduit şi i-au strigat: „Şi dacă aveam subiectele la română, ce?”

Crescute în cultul hoţiei, minciunii şi tupeului, avându-i ca ideal pe Gigi Becali, pentru că „e şmecher şi are bani”, şi pe Monica Gabor, pentru că „e mişto şi are bani”, aceste mici brute în devenire vor să-şi facă intrarea în viaţă printr-un furt netulburat. Şi consideră asta „normal”, iar cel care rupe hora şpăgii trebuie bătut crunt.

Trăim în ţara luptei anticorupţie, în care cică poporul vrea dreptate şi pedepsirea vinovaţilor. Iată însă că mii dintre vlăstarele zisului popor se simt în balta corupţiei ca porcul la zăduf: nişte profi au vândut subiectele, câştigă şi ei un ban, noi le-am plătit cu banii jos, aşa scăpăm şi noi de rahatul ăsta de bac, nu ne mai freacă babacii ridichea, toată lumea, mulţumită, deci, care-i problema?

Problema... Nimeni n-a scris pe site ce s-ar fi întâmplat cu celelalte mii de elevi, cei care n-au cumpărat subiectele şi voiau să concureze cinstit, cu forţele lor, dacă potlogăria n-ar fi fost dezvăluită. Nimeni n-a descris ce e acum în sufletul lor. Problema... Ce vor ajunge mai târziu elevii care învaţă acum, ca o încununare a patru ani de liceu, că în viaţă nu contează limba română, matematica, istoria sau geografia, nu contează să-l poţi deosebi pe Ion de Titu Herdelea, deşi vrei să te numeşti român şi tânăr intelectual, important e să ştii cum să furi startul fără să fii prins?

Tot acest scandal nu ar fi fost posibil dacă actul de corupţie nu ar fi fost înfăptuit de unul sau mai mulţi adulţi, oameni ai şcolii, cu funcţii de maximă răspundere în sistemul educaţional. Dacă în cazul ziaristului de la Adevărul, care a intrat în posesia testelor naţionale, s-au probat indolenţa şi insecuritatea din Ministerul Educaţiei, în cazul de faţă rezultă ceva şi mai grav: corupţia de grad zero din Educaţie.

În mod firesc, te gândeşti la cei câţiva profesori de la SNEE care fac subiectele de examen ca la nişte supremi păzitori ai blazonului meseriei de dascăl, ca la zei-gardieni ai focului sacru, aflaţi mai presus de orice tentaţie şi bănuială. Şi, când colo, e vorba de nişte tarabagii care vând la negru onoarea şcolii româneşti, câtă o mai fi... Cu justificată mândrie şi vie satisfacţie, elevii pot să spună: „Şcoala ne-a învăţat să trişăm!”

Toţi aceşti elevi de şcoală nouă aveau un an la Revoluţie. Ei nu mai au treabă cu comunismul, sunt produsul pur al Tranziţiei noastre, părinţi şi profesori, către sinele nostru putred. Noi am construit această Românie în care ne silim copiii să trăiască.

Scriu toate astea şi pentru fiul meu care tocmai a dat bacul la limba şi literatura română. Încerc să-i spun că tatăl lui n-a obţinut niciodată nimic altfel decât prin muncă grea, că poţi să falsifici un examen, două, nouă, dar nu faci decât să amâni examenul ultim, pe care-l dai cu viaţa, care te poate trânti de nu te vezi, cu tot cu copiuţe, şpăgi sau pile. Că, spre deosebire de comunism, unde puteai să pregăteşti masa câinilor vegetarieni prin vreo funcţie călduţă, ca „băiatul lui tata”, acum măcar atâta s-a schimbat: mai devreme sau mai târziu, trebuie să demonstrezi că eşti bun la ceva, că ştii să faci ceva bine. Altfel, toate diplomele obţinute cu 500.000 lei bucata sunt bune de tăiat în loc de frunze la câini.

În spatele vorbelor pândeşte însă un gând: oare, dacă mă va asculta, deşi are mâinile, picioarele şi creierul tefere, fiul meu nu va deveni un handicapat, un pierzător în lumea vremurilor ce vin, pe care eu nu o mai înţeleg?

Daca tot considerati ca este absolut normal ca subiectele unui examen de Bacalaureat sa fie raspandite dinainte, iar apoi cel care demasca hotia sa fie incarcerat, va doresc bafta in tara asta de cacat, ce isi pune bazele in actuali tampiti, viitori absolventi cu diplome luate pe spagi si furt. O tara a purtatorilor de lanturi aurite groase cat... pu.. ah, degetul, asortate cu tricouri de lycra, sosete albe si pantofi de lac negru, in masini "bizonice" cu cd-playere sleite pe acordurile revelatiilor lui GuTZa Niculae (:P), Salam Florin, Minune Copilul Adrian, Serban Carmen sau Scooter (Maria - doar refrenul).

In sfarsit, felicitari Melaniei Vergu!

Comentariu de: Ciprian Pungila

Saturday 22nd of July 2006 04:26:03 PM

Eu unul nu stiu prea multe despre treaba asta cu subiectele. Mi-a spus un prieten ca au fost cumparate de o ziarista cu cateva zile inainte de bac... nu pot sa zic decat rusine celor care trebuiau sa asigure confidentialitatea lor. O pata pe "albul imaculat" al Ministerului.

Comentariu de: Ciprian Pungila

Saturday 22nd of July 2006 04:30:02 PM

Sa mentionam ca fragmentele de mai sus postate de "Petryk van Shoota" fac parte din viitoarea lui carte :)

Spor la treaba si la mai mare! :)

Comentariu de: Adina Toma

Thursday 25th of October 2007 08:54:44 PM

Am vazut si eu "Eight Below" cred ca luna trecuta si mi-a placut enorm de mult!intr-adevar un film deosebit.imi dadeau lacrimile cand murea cate un caine, si eram "at the edge of my seat" cand l-o atacat leul de mare pe unu',but shhhh :p