Povestea unui om.
Pierdut în timp.
Era o dimineata racoroasa de iarna. Zapada era pe ici, pe colo. Primele raze de lumina colorau albastrui un cer invaluit in nori. A fost ora 06:30 AM. Intr-o zi de 16 ianuarie.
Am crescut intr-un mediu rural. Contrar opiniei multora, acesta a fost cel mai bun lucru care mi se putea intampla. Am invatat ce inseamna sa muncesti. Nu e vorba de munca fizica, pentru ca nu am practicat-o niciodata. E vorba de a invata sa supravietuiesti prin munca. Indiferent de ce gen ar fi aceasta.
Am crescut sub tutela parintilor mei, ca majoritatea copiilor. Am avut norocul sa pot studia cu ei, sa ma pot juca cu ei si sa ma pot bucura si intrista cu ei. Lucruri care si-au pus amprenta in personalitatea mea de-a lungul vietii.
Copilaria mea a fost un lucru minunat. Nu a fost perfect. Stereotipizand, nimeni nu este perfect. Dar s-a apropiat de perfectiune, in felul ei unic. Fiecare copilarie este unica. Am descoperit viata intr-un mediu rural dominat de traditii arhaice. Am visat la implinire si regasire prin natura. Am cutreierat dealuri, paduri si munti. M-am regasit de multe ori in natura.
Mi-a suras si norocul si tot in copilarie, am fost si in strainatate. M-am intors din Capitala, singur cu trenul, eu, un pui de om. Mandru de mine, la 14 ani si 1,30m. Am vazut lumea de dincolo, cu ochi de copil. M-am bucurat de ea, cu naivitatea specifica varstei. Am trait totul, la intensitate maxima - ca un copil. Am ajuns sa iubesc locurile natale mai mult decat am facut-o vreodata, pentru ca sunt unice. Si cele mai frumoase. Avem cea mai frumoasa tara.
Am avut ocazia sa vizitez Capitala la o varsta la fel de frageda. Am vizitat si un muzeu renumit de istorie naturala, iar la Palatul Cotroceni am avut ocazia sa-l cunosc pe Presedinte. Nu are importanta numele, pentru ca nu conteaza culoarea politica. Nu intelegeam eu oricum ce inseamna sa fii acolo, alaturi de primul om din stat.
La adolescenta, mi-am luat inima-n dinti si am plecat din locurile natale. Am ajuns intr-un mediu urban, cu un suflet sfasiat de dor. Dar timpul vindeca ranile sufletului. A trecut, dar nu a disparut. Am avut oameni extraordinari alaturi de mine. Un fel de o a doua familie. Dumnezeu sa-i odihneasca in pace!
A trecut si perioada adolescentina. Rapid, dar nu fara scop. A urmat facultatea, pe care o voi absolvi in curand. Am invatat ca viata nu e dreapta. Dar am aflat si ca Dumnezeu este drept. Nimic nu se intampla fara cel putin un motiv, insa uneori se intampla pentru motivele gresite. Nu putem schimba asta, si nici nu are rost sa incercam. E un fel de lege a firii.
Imi amintesc si acum de zilele in care Internetul era un lux. Pentru Romania, o tara tocmai dezmortita dupa revolutie. Nu poti uita zilele de "email" cronometrate minutios, pentru a reduce costurile (si-asa mari). Pur si simplu sunt lucruri care iti raman intiparite in memorie, dar care iti aduc mereu un zambet pe buze.
Invat incetul cu incetul ce inseamna sa treci prin viata. Descopar pas cu pas ce inseamna sa iubesti si sa pretuiesti. Resimt valorile morale la un alt nivel. Un nivel lipsit de puritatea specifica copilariei.
Am fost crescut in spirit religios - ortodox. Dumnezeu e o componenta importanta a vietii unui om. Eu L-am simtit mereu aproape, si mi-a demonstrat mereu ca exista. M-a ajutat mereu, si tot ce am realizat pana acum am realizat cu ajutorul Lui. Mama a fost cea care mi-a insuflat dragostea pentru Dumnezeu.
Insa viata de-abia a inceput. Mai este mult de trait, mai sunt multe de vazut si foarte multe de invatat. Un lucru este cert: gloria lumii este trecatoare. Nimic nu se realizeaza fara munca. In spatele unui om genial se ascunde o sclipire de geniu, sustinuta de eforturi titanice.
Viata e o lupta. Cu tine insuti.
