JURNAL DE WEB

 Taken

15 noiembrie 2010, 03:42pm

Produs de Steven Spielberg, un maestru al genului Sci-Fi, Taken este un serial pe care l-am urmărit (și îl urmăresc încă) cu incredibil de multă pasiune și cu același entuziasm, în fiecare episod.

Axându-se pe momentul Roswell 1947 și pe faimoasele povești care au făcut înconjurul planetei de multe ori până în ziua de astăzi, serialul aduce în prim plan latura umană a acelora care se presupune că au apărut odată cu Roswell. Dramă și science-fiction în același timp, Taken e un serial care mi-a adus aminte cu nostalgie de inegalabilul Star Trek: The Next Generation al lui Gene Roddenberry.Chiar dacă fac parte din epoci diferite, cele două seriale au multe lucruri în comun, printre cele mai importante fiind cele din spatele camerei de luat vederi: pasiunea pentru latura umană și aspectul dramatic al întâmplărilor a ambilor regizori, perseverența și atenția la detaliile care diferențiază mereu filmele foarte bune de altele dar, cel mai important, arta de a face spectatorul să trăiască alături de personajele din film evenimentele prezentate, artă care constă în îmbinarea (perfectă, de altfel) a vizualului cu acusticul (care, prin excelență, învie sentimente unice de fiecare dată în sufletul celui pasionat) și transparența scenariului și a personajelor în fiecare cadru temporal.

Dacă vă place genul Sci-Fi clasic, serialul produs de Steven Spielberg vă va arăta modul în care arta cinematografică se îmbină perfect cu o poveste uimitoare despre una dintre cele mai mari descoperiri ale secolului XXI, alături de farfurii zburătoare și extratereștrii care, de altfel, se ascund și s-au ascuns mereu printre noi.
Comentaţi acest post
Numele dvs.:
* Adresa dvs. de email:
* Confirmaţi adresa de email:
 

* Comentariul dumneavoastră:

Dacă nu puteţi citi cuvântul, click aici
Cuvânt protecţie:

Trebuie să completaţi câmpurile marcate cu *