Battlestar Galactica
6 iulie 2008, 05:39pm
Încercând să transced problemele existenţiale ale cotidianului, am urmărit, cu viteza superluminică, sezoanele din Battlestar Galactica. Recunosc, nu am avut răbdare să le urmăresc cu toată atenţia necesară celor aproximativ 4 x 20 = 80 de ore de film asociate (fără episoadele pilot, etc.), prin urmare am făcut un fel de "skimming" în storyline şi, deşi iniţial părerea mea a fost una puternic pozitivă asupra evoluţiei situaţiei şi personajelor din film, în cele din urmă am ajuns să îmi schimb aproape total părerea.Am văzut destule filme SF la vârsta mea, fiind unul dintre copiii generaţiei StarTrek TNG (încă mai am toate DVD-urile cu captain Jean-Luc Picard :-), însă Battlestar Galactică a reuşit să îmi provoace dezinteres într-un final, datorită scenariului care, sincer, pare mai mult comercial decât de acţiune. Poate că sunt adeptul laturii "umane" a science-fiction-ului, dar am impresia că în BSG s-a împins exagerat de mult linia dintre creativitatea spectatorului de rând şi cursul poveştii, care pare o epică fără sfârşit, într-un flux continuu de peripeţii care încep să piardă legătura cu realitatea.
Însăşi ipoteza că civilizaţia cyborg, Cylon, ar fi capabilă de atât de multe lucruri precum cele evidenţiate în film, este o ipoteză şovăielnică. Cu siguranţă însă că spectatorul de rând, adică amatorul de science-fiction, din punctul meu de vedere, e fără îndoială atras de efectele speciale deosebite (în unele situaţii) din film, şi de situaţiile de luptă realiste, însă ajunge să se piardă în detalii inutile şi chiar, la un moment dat, să nu mai fie conştient de cine este real în film, şi cine nu. Se pare că ajungem să ne întrebăm dacă nu cumva totul este o parodie bine pusă la punct de nişte creaturi pe care noi le-am inventat, şi în care noi (ca umanitate) jucam acum doar un simplu rol decorativ.
Din punct de vedere al science-fiction-ului, fără îndoială că povestea este una bine gândită... iniţial, dar prost finalizată, în cele din urmă. După mine, asta înseamnă un film la care s-a urmărit mai mult producţia de box-office, decât s-a urmărit atragerea unui public pasionat.
Probabil că sunt singurul sceptic în ceea ce priveşte această producţie. Părerea mea, totuşi, este că este un film cu o poveste slab scrisă, cu efecte speciale bune (care atrag întotdeauna privirile şi încântă simţurile celor care iubesc spaţiul), dar cu o epică deseori enervantă şi confuză. Ca să nu mai spun că încă se filmează episoade din acest serial, care nici măcar nu are un viitor concludent, şi asta după 4 sezoane!
După mine, este un serial de nota 3 din 10, o notă obţinută numai datorită efectelor speciale şi interpretării actorilor implicaţi în film.